S1E4: Cuvintele sunt de argint, tăcerea e de aur

Potrivit expertului în comunicare Julian Treasure, contextul vorbirii nu poate fi simplificat doar la vorbitor și ascultător. Între aceștia se interpune mediul, ceea ce determină nașterea unui cerc aflat în permanentă mișcare: vorbitorul își adaptează verbul în funcție de mediu și de modul în care este primit mesajul de ascultător, iar acesta din urmă își schimbă modalitatea de recepționare a mesajului în funcție de adaptarea vorbitorului. În acest context, tăcerea este esențială. Tăcerea are o valoare deosebită în comunicare, similară cu pilda desprinsă din povestea „Sarea în bucate”. Prin tăcere (pauza simplă) cuvintele capătă sens. Tot prin tăcere (pauza tactică), oratorul (i) creează suspans și anticipare; (ii) permite ascultătorilor să proceseze cele recepționate; (iii) asigură, pentru sine și pentru ascultători, răgazul necesar formulării celui mai bun răspuns. Tăcerea este inconfortabilă pentru cei mai mulți oameni. Nu degeaba se afirmă despre cineva sau ceva că „a rupt tăcerea”, vidul aducând disconfort. Totuși, utilizată cu pricepere, tăcerea poate transmite două mesaje utile în funcție de contextul specific în care este folosită: (i) pentru vorbitor, atunci când o regăsește în rândul ascultătorilor, este reconfortantă prin nașterea sentimentului că este ascultat și înțeles; (ii) pentru ascultător, atunci când o primește din partea celui ce i s-a adresat direct, creează un vid inconfortabil care îl determină „să ia cuvântul”. Înlocuind cuvintele de umplutură (aaa, îîîî) cu tăcerea, vom obține toate beneficiile de mai sus.