Interviu cu BRomania. Teoriile conspirației cu Covid-19: ”Oamenii erau proști și înainte”
Interviurile lui Vitalie - Podcast autorstwa interviurileluivitalie

Kategorie:
Unul dintre cei mai cunoscuți vlogger și creatori de conținut din România, Matei Dima - mai popular sub numele de BRomania - a stat de vorbă cu corespondentul Pro TV Vitalie Cojocari despre ce înseamnă ”influenceri”, despre banii lor, ură și comedie. El spune că, în ultima vreme, a început să aibă grijă mai mult de sănătatea sa. ”În primul rând am început să remerg la sală. La mine e o bătălie constantă cu greutatea, dacă te uiți pe Instagramul meu sau pe orice media socială o să vezi că din lună în lună .. ori cu 10 kilograme mai puțin ori cu 20, ori iar mă îngraș, după care mă duc la sală ca nebunul și arăt altfel, știi. Și acum încerc să merg spre un echilibru. M-a învățat pandemia asta, că am stat și am analizat ultimii 5 ani și am planificat următorii 5 ani. Și chestia asta cu sănătatea era foarte importantă și o cam neglijam. Și asta e o chestie foarte importantă pe casre încerc să o fac, încerc să fiu mai atent la ce mănânc, încerc să-mi împart ziua mai bine decât o împărțeam înainte. Încerc să dorm, nu prea am dormit în anul în care am făcut proiectele astea, pentru care ne și vedem azi, probabil.” - a spus Matei Dima la Pro TV. BRomania urăște teoriile conspirației legate de Covid-19: ”Cred că oamenii erau deja proști” Matei Dima speră că este un om cu ”picioarele pe pământ”, astfel că nu ”înghite” orice informație auzită și citită pe internet - locul în care el a cunoscut celebritatea și care acum îi este mediu de viață, ca personalitate. El nu crede în teoriile conspirației, care s-au înmulțit acum, în această perioadă dificilă, creată de infectările cu Covid-19. Matei Dima: ”Nu sunt cu teoriile conspirației, nu sunt un revoluționar împotriva sistemului. N-am de ales altfel, ce să fac altceva decât să am încredere în sistem, la niște chestii de bun simț, ca să spun așa.”