Osea 8:1-14 — Au Semănat Vânt, Vor Secera Furtună

Predici Expozitive din Osea - Podcast autorstwa Biserica Reformată Prezbiteriană din Cluj-Napoca - Wtorki

Pune trâmbiţa la gura ta! El vine ca un vultur împotriva casei Domnului, pentru că au călcat legământul Meu şi s-au răzvrătit împotriva legii Mele.Vor striga către Mine: «Dumnezeul meu, noi Te cunoaştem, noi, Israel!»Israel a lepădat binele; vrăjmaşul îl va urmări.Şi-au pus împăraţi, dar nu prin Mine; au făcut căpetenii şi Eu n-am ştiut; şi-au făcut idoli din argintul lor şi din aurul lor, ca să fie nimiciţi.Samario, viţelul tău te-a lepădat; mânia Mea s-a aprins împotriva lor; până când vor fi ei incapabili de curăţie?Pentru că din Israel este şi acesta: un meşter l-a făcut, şi el nu este Dumnezeu; pentru că viţelul Samariei va fi sfărâmat.Pentru că au semănat vânt şi vor secera furtună. Nu este nici un fir de grâu; dacă ar răsări, n-ar da făină; şi dacă ar da, străinii o vor înghiţi negreşit.Israel este înghiţit: acum sunt printre naţiuni ca un vas în care nu-ţi găseşti plăcerea. Pentru că s-au suit în Asiria ca un măgar sălbatic, singuratic; Efraim şi-a tocmit iubiţi.Da, deşi au dat ei daruri printre naţiuni, acum îi voi aduna şi vor începe să fie strâmtoraţi sub asuprirea împăratului căpeteniilor.Pentru că Efraim a înmulţit altarele, ca să păcătuiască, altarele îi vor fi pentru a păcătui.I-am scris mulţimea de lucruri ale legii Mele; ele sunt socotite ca un lucru străin.Ei înjunghie carne pentru jertfele darurilor Mele şi o mănâncă; Domnul nu găseşte plăcere în ele; acum El Îşi va aminti de nelegiuirea lor şi va cerceta păcatele lor; ei se vor întoarce în Egipt.Dar Israel a uitat pe Creatorul său şi construieşte palate; şi Iuda a înmulţit cetăţile întărite. Dar Eu voi trimite foc asupra cetăţilor lui şi va mistui palatele lor“.